Nu am mai scris demult pentru ca netul de aici reuseste sa fie si mai rar decat in Laos. Dar asta nu inseamna ca nu avem nimic de povestit. Stati asa un pic sa recuperez din timpul pierdut.
Suntem pe o barca in drum spre Mandalay dupa cateva zile in Bagan. In timp ce ma incalzesc la soarele abia rasarit, am sa va povestesc un pic despre Inle Lake si Myanmar.
Dupa Kalaw si trekul de 3 zile am fost fericiti sa vedem lacul, semn ca se termina kilometrii de mers pe jos. Dupa inca o masa cu omleta, orez, pepene si papaya ne-am urcat intr-o barca de pescari dar amenajata pentru turisti, adica pe scaune pliabile in sir indian. A urmat o ora de oglinda argintie incinsa de soare. Ca in povesti, la soare te poti uita dar la dansa ba. O intindere de apa in aparenta linistita dar foare ocupata. Forfota mare intre pescarii indesand cu un picior capcanele de pesti in namol si vaslind cu celalalt, transportul in comun pentru localnici, ‘autobuzele scolare’ cu motor, copiii invatand sa manevreze o barca, barcile de plimbari pentru turisti. Si toate astea bine proportionate cat sa nu arate ca inca un loc ‘fabricat’ pentru turisti.
Caci una din caracteristicile Myanmarului pana acum pare sa fie si asta, oricat am vedea locurile ‘turistice’ ( si sunt intr-adevar devenite mai turistice decat se spune prin Europa de genul ‘locuri neumblate’ si nebunia dupa ‘ pamant virgin si neumblat de turistul de rand’ ) tot e pastrat inca un echilibru cu viata locala si zambetul sincer si dezinteresat. Desi, evident, ca peste tot in Asia si in locurile mai sarace decat ‘turistul’, exista o alunecare tentanta si aproape ‘naturala’ a oamenilor de a abandona agricultura si meseriile locale spre profitul meseriilor in contact cu strainii ( si mai ales banii lor). E o investitie si asta, ca platesti licenta ca ghid dar daca te descurci bine si mai ales cu bacsisul turistului neatent dar bine intentionat, castigi mai bine decat un profesor local. Decat sa pescuiesti sau sa transporti locali, stai la strada si prinzi turistul cu bicicleta, il treci lacul cu 8 dolari in jumatate de ora si castigi cat altii in cateva zile. Copiii in fata templelor variaza tehnica, de la ‘ Hello Money’ cu mana intinsa, la ajutat parintii la vandut carti postale la ceva mai sofisticat ‘ Ma duc la scoala, cumpara vederi desenate de mine’. Este evident si nimic de aruncat cu piatra, e doar natural. De asta Myanmarul ma surprinde inca prin persistenta unei vieti ‘normale’ langa. Cu dezvoltarea turismului o sa evolueze poate intr-un al doilea Laos..dar poate nu. Dar am disgresat destul, sa ne intoarcem la Lacul Inle din poveste.
A fost odata ca niciodata, un lac mare si frumos ( acum cam jos, localnicii cred ca-i pe cale de extinctie daca o sa continue incalzirea globala, i se vad sarmanului algele de pe fund pe alocuri, prin mijloc). Gradini pline de rosii, salate, dovlecei si alte bunatati pe margini in mlastini, despartite de canale de apa ( gradini plutitoare le numesc ), oameni in apa pana la brau muncind ‘ pamantul’ sau pescuind, casele pe piloni in care ajungi doar cu barca sau prin apa, fara apa curenta sau electricitate, femei spaland vasele si rufele in aceeasi apa a lacului, temple pe apa, totul pe apa. O lume intreaga centrata pe apa si din apa. Cu atat mai tare isi fac oamenii probleme pentru seceta si evaporare.
Intre timp,din fericire pentru noi, noi am reusit sa ne bucuram cateva zile de peisaje si natura. O zi de plimbare pe bicicleta in jurul lui cu oprire la mancare buna si organica ( cu unul dintre cele mai bune sucuri de fructul pasiunii baut deocamdata ), o plimbare pe ponton, o oprire la o manastire aleatoriu in care ne uitam la matze primim ceai si zambim neghiobi la calugarul, domnisoara si tatal ei care ne invita pe jos in fata altarului, o degustare de vinuri locale sus pe colina la soare si un apus de soare la un curry vegetarian local la un restaurant uitat de lume cu legumele din curte, in care eram singurii clienti, cu masa cea mai buna, cu super vedere spre muntii dincolo de care se ascundea soarele. Ce sa vrei mai mult ca sa iti placa unde esti si sa te indragostesti de locuri? A doua zi am facut un tur ‘necesar turistic’ cu barca, noi si soferul plimbandu-ne pe la pagode, temple, piata turistica si meserii ( tesut, argintari, facut de barci) turistice. Dar, mai conteaza cand partea frumoasa defapt e drumul intre obiective care oricum e cel putin 70% din toata ziua? Lacul, lacul si iar lacul. Drum propice la ganduri, amintiri din copilarie ( nu ca as fi crescut pe marginea vrunui lac dar pare un efect recurent al Myanmarului, acum 3 zile mi se parea ca suntem in mijlocul sarbatorilor de iarna ( la 30 si de grade da, probabil si de la nelipsita transmisie a cantatului de preoti budisti transmis la televizor care mie imi suna a colinde) si imi era pofta de covrigi inmuiati in zeama de mat (caltabos pentru puristi). Cum ziceam, lacul, lacul si iar lacul. Si calugari, si budism, si relaxare, si timp oprit in loc.
Sper pentru toata lumea sa mai existe lacul si peste ani, sa se poata bucura oricine asa cum am facut-o noi si localnicii sa nu fie fortati sa-i schimbe modul de viata. Sfarsit de transmisie temporar de la radio Cristina.

Traduction resume en francais bientot disponible, j’ai plus d energie. En gros, c’est genial.