De doua zile stau inchisa in hotel. Mai am 3 pana se intorc oamenii din trekul cel mai frumos din Patagonia la care eu nu pot sa particip. De aici din colivia mea observ norii Patagoniei cum decoreaza cerul si lacul din fata hotelului. Nu pot sa-mi imaginez ce frumuseti de peisaje sunt ascunse in spatele muntilor, diferite fiecare de la ora la ora dupa cum ti-e dat norocul sa le vezi cu vremea schimbatoare.
O bancuta goala sta singura afara. Pare un loc propice la reverie si pierdut in ganduri dar nu va faceti iluzii, multi au incercat-o insa realitatea s-a dovedit cu totul alta decat cea vazuta prin geam de la caldura. Vantul si frigul ii alunga chiar si pe cei mai temerari dintre noi, cei care inchisi in casa isi spun ca este locul ideal pentru niste aer proaspat. Complet nepregatita am iesit fara straturi protectoare. Greseala de incepator dar pana joi ii dau de cap. Telul asta pare mic de la voi de acolo dar va inselati, e mare si serios in lumea mea mica.
O sa va intrebati de ce e asa de mica. Doar trebuie sa fie o lume afara din hotel, un oras oricat de mic, o casa, ceva. Imaginati-va ca nu, sau nu la mai putin de 30 minute de mers pe jos. Multiplicati asta cu 2-3 in pasul melcului sau cu 8 dolari dus-intors de taxi. Mi-am facut calculul, si am decis ca 8 dolari fac multe sucuri de fructe in lumea mea mica asa ca beau un suc de pere de la bar si va povestesc.Spectacolul este frumos in seara asta si o barcuta face drumuri doar pentru ochii catorva privilegiati. Asa ca, profitati..

Si soarele a iesit iarasi dintre nori. Cred ca sunt locuri mult mai rele in lume decat asta in care sa fii inchis in casa.

Si o lume care se reflecta in proprii ei ochi

Cine a zis ca trebuie sa iesi din casa pentru a vedea lucruri frumoase? Trebuie doar sa vad altfel.